Amazon.com și-a optimizat rețeaua de livrare în urma pandemiei de Covid-19, ceea ce i-a permis să mărească vitezele de livrare și să scadă costurile, reducând în același timp și emisiile de carbon ale gigantului comerțului electronic, transmite Reuters, citată de News.ro.
Furnizorii europeni de servicii de telecomunicații sunt pe cale să câștige lupta de un deceniu pentru ca așa-numitele companii Big Tech să plătească costurile de rețea, datorită autorităților de reglementare din UE și eforturilor blocului de a controla giganții tehnologiei din SUA, potrivit unor surse din industrie și de la instituțiile de reglementare, în cea mai puternică mișcare de până acum a UE de a stabili un standard global.
Doi soți din comuna Marga din județul Caraș Severin, caracterizată drept "ultima comună" din județ din punct de vedere geografic, fiind situată la granița dintre Banat și Ardeal, au reușit să oblige în instanță operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, să le racordeze gospodăria la rețeaua de gaze sau să le plătească drept despăgubire costurile racordării ca o condiție pentru a permite companiei să construiască conducta internațională BRUA prin fâneața din grădina lor.
Consumatorii de gaze naturale vor suporta pe facturi costurile de racordare a unor noi clienți industriali la sistemele de distribuție, precum și la cel de transport al gazelor naturale, acestea urmând să intre în categoria costurilor recunoscute incluse în tarifele reglementate de distribuție și transport practicate de operatorii de profil, parte a prețului total al gazelor achitat de către consumatorii finali.
Modificarea ar duce, potrivit distribuitorilor, la înjumătățirea timpului actual extrem de mare de racordare la rețele a imobilelor nou construite, estimat la 261 de zile și asta în condițiile ideale (rareori sau niciodată regăsite în practică) în care toate actele necesare ar fi eliberate de instituțiile abilitate în termenele maxime prevăzute de legislație.